2007 - Anul iubirii aproapelui -

 ”Binele sau răul pe care-l facem aproapelui nostru îl facem lui Isus!”

2 august 2007

A 4-a primă joi pe muntele Sfintei Treimi

 

Din Sfânta Scriptură: medităm învăţătura lui Isus despre judecarea semenilor! (Mt. 7, 1-6)

Motto-ul lunii: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!” (Mt. 7, 1)

Intenţia comună de rugăciune: ne vom ruga împrenă ca creştinii răi să devină buni, iar ca cei buni să devină şi mai buni!

Sarcina noastră concretă: în fiecare zi să dăruim Sfintei Fecioare florile înmiresmate ale micilor noastre renunţări!

„Dragii Mei! Vă atrag atenţia că în micuţa biserică subterană de pe muntele Sfintei Treimi din Nuşfalău, pe altarul principal se găseşte o Cruce, pe care se vede simbolul inimilor lui Isus şi a Mariei, unite şi glorificate în Spiritul Sfânt. Fecioara Maria şi-a vărsat Sfintele Lacrimi sub crucea Fiului Ei Sfânt şi astfel îi  îndeamnă pe păcătoşi  la pocăinţă. Isus şi-a vărsat  Sfântul Sânge pe Cruce, Sânge prin care ne iartă păcatele pentru care ne-am căit. Sfânta Fecioară, prin Lacrimile Ei  Sfinte, a devenit Comântuitoare alături de Fiul Ei. Puteţi fi siguri că la sfârşitul timpurilor, cele două Inimi Sfinte, a lui Isus şi a Mariei, vor salva lumea de la distrugerea totală. Mai trebuie să vă spun că în prezent sunteţi în perioada marii  încercări. Deoarece oamenii nu s-au folosit de natură conform legilor lui Dumnezeu, ea se răzbună pe omenire prin vreme. Cum creaturile Tatălui Ceresc au exploatat natura pe baza legilor omeneşti, în mod egoist, El le permite să experimenteze urmările dureroase ale acesteia. Apoi Dumnezeu va trimite pe Pământ o ’Mare Atenţionare’ pentru întreaga omenire,  astfel aducând la cunoştinţă tuturor că Dumnezeu există şi iubeşte nemărginit omul. La atenţionare vor putea decide toţi, definitiv şi liber,  cui vor să aparţină: lui Dumnezeu sau celui Rău!!! După aceasta nu va mai exista cale de mijloc! Vă mai atrag atenţia că în aceste ultime timpuri cel Rău încearcă să se apropie de voi încercând să vă convingă să faceţi lucruri aparent bune. De cele mai multe ori aflaţi doar ulterior că nu aţi făcut bine. Dacă aţi citi mai des Sfânta Scriptură aţi recunoaşte mai bine trucurile celui Rău şi semnele timpurilor. Dacă aţi spune unii altora planurile voastre aparent bune aţi putea să-l demascaţi pe cel Rău. Aveţi grijă pentru că cel Rău ştie foarte bine că zilele îi sunt numărate, de aceea atacă în mod extraordinar şi viclean. Fiţi foarte atenţi că cel Rău promite mult, dă puţin şi la sfârşit ia totul! Aveţi grijă, scopul ascuns al celui Rău este să vă rupă de Dumnezeu şi să-i ducă în Iad pe toţi cei care ascultă de el. Să fiţi atenţi şi prudenţi în toate iniţiativele voastre. Foarte mulţi se nasc pe Pământ purtând povara de păcate a strămoşilor lor. Marea parte a omenirii nici nu ştie şi nici nu crede că există viaţă după moarte. Din această cauză mulţi trăiesc pe Pământ de parcă nu ar muri niciodată. Vor să se instaleze pe Pământ pentru veşnicie şi să dobândească totul pentru ei. Tatăl Ceresc îi atenţionează des să adune în primul rând comori ale veşniciei, dar ei nu vor să-L ia în serios. Vă spun toate acestea ca să nu judecaţi pripit pe nimeni. În loc să judecaţi,  încercaţi să vă închipuiţi că sunteţi în situaţia celuilalt şi dacă puteţi ajutaţi-l pe cel care trăieşte în păcat să se căiască pentru păcatele lui şi să pornească pe calea cea strâmtă care duce la Cer! Nu uitaţi niciodată, Isus nu a venit pe Pământ pentru cei care se consideră drepţi, ci pentru acei păcătoşi  care se căiesc pentru păcatele lor  şi Îi permit să-i salveze de osânda veşnică. Pe crucea din dreapta lui Isus priviţi-l cu ochii sufletului pe tâlharul  care avea cu adevărat multe păcate. În ultima oră a vieţii lui a înţeles că în ciuda faptului că fizic este lângă Isus, după moarte – din cauza stării sufletului – nu va ajunge în acelaşi loc cu El. Recunoscându-şi păcatele l-a rugat pe Isus să-şi amintească de el în Împărăţia Lui. În urma pocăinţei tâlharului din dreapta, Isus i-a promis că va fi în aceeaşi zi împreună cu El în Rai. Tâlharul din dreapta şi-a ispăşit pe cruce datoria pentru păcatele sale şi după aceea, din Îndurarea lui Isus, a ajuns în Cer. Fiţi atenţi că  cei drepţi încrezuţi – din primii – oricând pot deveni ultimii; şi  păcătoşii care se căiesc – din ultimii – oricând pot deveni primii în Împărăţia Cerurilor. De aceea vă rog: niciodată să  nu judecaţi pripit pe nimeni! Vă binecuvântez cu spiritualitatea pocăinţei!”

 

Tema de casă pentru luna august:

„DOAMNE DĂ-ne HARUL TĂU CA ÎNTOTDEAUNA SĂ CONDAMNĂM PĂCATUL ÎN NOI ŞI ÎN ALŢII, DAR SĂ AJUTĂM OMUL PĂCĂTOS SPRE BINE PRIN POCĂINŢĂ!”

 

Privire în viitor – luna septembrie

Întenţia comună de rugăciune va fi: în prima joi  din 6 septembrie 2007,  ne vom aminti de a 20-a aniversare a carismei primite de la Dumnezeu! Să ne rugăm ca în ciuda greutăţilor să putem rezista cu toţii, până la capăt în vocaţia noastră de ispăşire!

Sarcina noastră concretă va fi: în semn de recunoştinţă vom oferi în fiecare zi pentru carismă rozarul celor Cinci Răni Sfinte ale lui Isus!

(Mesajele le primim prin intermediul  Évei B. M.)