2010 – ANUL CUNOAŞTERII ŞI URMĂRII SFINŢILOR – MAI
”Voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră!” (1 Tes.4,2)
A 68-a întâlnire lunară de rugăciune în Nuşfalău pe muntele Sfintei Treimi


Din Sfânta Scriptură să medităm evangheliile de duminică! (Lc.2,41-51; I.13, 31-35; 14,23-29; Lc.24,46-53; I.20,19-23; 16,12-15; 17,20-26) 
Motto-ul lunii: „pătimeşte pentru evanghelie încrezându-te în puterea lui Dumnezeu!” (2 Tim.1,8)
Intenţia comună de rugăciune: ne rugăm ca să putem accepta şi oferi toate greutăţile şi suferinţele în primul rând pentru purificarea noastră şi pentru convertirea celor suferinzi!
Sarcina noastră concretă va fi: vom reciti şi vom răspândi volumul III al cărţii „Secretul bucuriei mele” de Eva B.M.!!!

Învăţătură de la Spiritul Sfânt în mai 2010
            „Dragii mei! Cum în ultimile timpuri, în care trăiţi, treceţi printr-o serioasă purificare, vreau să vă vorbesc despre suferinţă.
Ce este suferinţa? Tot ce vă provoacă durere de orice fel! Poate fi: boală, lipsuri, durere sufletească, insucces, privaţiuni, singurătate şi multe altele. Când pruncul se naşte, plânge. Viaţa voastră pe Pământ începe cu suferinţă.
Ce a fost la începutul creaţiei în Grădina Edenului? Dumnezeu a creat prima pereche de oameni în Grădina Edenului după chipul şi asemănarea Sa. Dependenţa de Tatăl era bucuria cea mai profundă a fiinţei lor. Au trăit în permanentă armonie cu Dumnezeu, cu sine, unii cu alţii şi cu întreaga lume creată. Dumnezeu a dăruit omului sănătate, fericire şi viaţă veşnică. Prima pereche de oameni a primit „primul loc” între toate creaturile. Buna funcţionare a Grădinii Edenului avea la bază colaborarea creaturii cu Creatorul. Prin pomul aflat în mijlocul Grădinii Edenului, Dumnezeu a spus primei perechi de oameni: permiteţi-mi ca Eu singur să fiu centrul vieţii voastre! Tatăl a mai spus creaturilor sale: ‘până când vă veţi supune liberi şi cu iubire Mie, veţi trăi o viaţă deplină‘. În Grădina Edenului nu exista păcat, suferinţă şi moarte. Suferinţa nu provine de la Tatăl, nu a fost Voia lui Dumnezeu!
Cum a intrat suferinţa în lumea voastră? Înainte de a crea omul, Dumnezeu a creat o minunată lume spirituală, cu îngerii, care-L preamăreau. Când Dumnezeu le-a pus la încercare iubirea majoritatea I-au rămas fideli! O parte din îngeri s-au răzvrătit împotriva Creatorului lor şi au devenit demoni. Unul dintre aceştia l-a ispitit pe om. Cel Rău a şoptit în inima omului: Dumnezeu este gelos, egoist, despotic, vă împiedică fericirea! Datorită şoaptelor Celui Rău întâi în sufletul omului a apărut neîncrederea. După aceea el a şi crezut ceea ce-i spunea Cel Rău. Din această cauză a hotărât că se desparte de Dumnezeu. Astfel omul a devenit egocentric. Creatura a vrut să decidă fără Dumnezeu ce este bine şi ce este rău! Omul a pus în centru propriile sale închipuiri, interese şi dorinţe. Astfel creatura lui Dumnezeu a pierdut Lumina, capacitatea de a se orienta şi întunericul a pătruns în toate relaţiile omului. În inima omului a pătruns frica de Dumnezeu. După aceea nici unul pe altul nu se mai puteau accepta aşa cum erau. Datorită deciziei greşite omul şi-a pierdut siguranţa, protecţia, adevăratul cămin şi a ajuns singuratic! Omul s-a despărţit de Izvorul Vieţii prin păcatul său. Cum omul nu a ascultat de Dumnezeu, ci de Cel Rău, în lume a intrat păcatul, suferinţa şi moartea!
Care este planul lui Dumnezeu pentru viitorul omului? Isus i-a revelat apostolului Ioan în Cartea Apocalipsei că întreaga istorie se îndreaptă spre împlinire. Că suferinţa nu este eternă, ci este o stare trecătoare. Nu suferinţa va avea ultimul cuvânt! Omenirea convertită se apropie spre cea mai fericită stare a vieţii, unde din nou nu va exista păcat, suferinţă şi moarte! Vestea bună pentru întreaga omenire este că vine timpul când omul va intra din nou într-o comuniune plină de iubire cu Dumnezeu, cu semenii şi cu întreaga lume creată. Prin relaţia profundă cu Dumnezeu omul se va vindeca de rănile sale. Toate fără excepţie vor deveni bune! Omul poate aştepta cu speranţă în fiecare zi a vieţii sale coborârea pe Pământ a Cerului Nou, a Pământului Nou şi a Noului Ierusalim.  
Ce trebuie să faceţi ca Lumea Nouă cea lipsită de suferinţă să vină cât mai repede pe Pământ? Rugaţi în fiecare zi Sfânta Treime, Îngerii şi Sfinţii ca să puteţi spune NU tuturor relelor şi DA binelui! În perioada dintre Grădina Edenului şi împlinirea finală să luaţi mai în serios rugăciunea de vindecare, postul, oferirea liturghiilor de eliberare, sacramentalele, novenele lunare, corijarea vieţilor voastre conform Voinţei lui Dumnezeu! Fiţi recunoscători lui Isus, care prin învăţăturile cereşti vă dă lumină şi vă vindecă cu puterea sa dumnezeiască.
În semnele extraordinare din lume (erupţii vulcanice, cutremure, inundaţii, clima schimbată, moartea subită a miloane de oameni,...) observaţi atenţionările venite de la Noi: „Omule! Opreşte-te pe calea largă a osândei! Converteşte-te şi porneşte pe calea strâmtă a mântuirii! Omule! Eu te iubesc, iubeşte-Mă şi tu pe Mine, căci îţi doresc fericirea veşnică!!!”
Ca încheiere gândiţi-vă cum se formează perla în scoică. În trupul sensibil al scoicii, împotriva voinţei ei, ajunge un fir de nisip! Acesta îi produce o durere permanentă! La început scoica face totul să elimine din trupul ei firul de nisip care-i provoacă durerea. Cum nu reuşeşte să-l elimine, învaţă să-l accepte. Zi de zi îl îmbrăţişează cu lacrimile sale. Perla se naşte în trupul scoicii între chinuri şi dureri!   
Vă binecuvântez cu spiritualitatea de a fi atenţi la semnele timpurilor!”

Tema de casă pentru luna mai:
„ÎN TIMPUL SUFERINŢELOR VREAU SĂ MĂ ROG ASTFEL: DOAMNE PENTRU CONVERTIREA OMENIRII ÎNTREGI ACCEPT ŞI OFER TOATE SUFERINŢELE!

VIAŢA SFINTEI RITA DE CASCIA
Rita s-a născut în anul 1381 la Roccaporena şi a murit la Cascia pe 22 mai 1447. A trăit 66 de ani. Rita era considerată sfântă de oamenii din jurul ei deja înainte să moară. La zece ani după moartea ei, chiar înainte ca Biserica să se pronunţe, poporul a declarat-o sfântă. Beatificarea ei s-a terminat în 1626, iar canonizarea în 1900. Papa Leon al XIII-lea a numit-o „perla din Umbria”. Trupul ei neatins de destrămare se găseşte în biserica Sfânta Rita din Cascia construită între anii 1937-47.
Părinţii au primit-o pe Rita în dar de la Dumnezeu după multă aşteptare, speranţă şi multă rugăciune. Ei au crescut-o în apropiere de Cascia, în simplitate şi frică Dumnezeu. Copilăria şi tinereţea ei au fost caracterizate de ascultarea faţă de părinţi, permanenta renunţare la propria voinţă şi muncă obositoare. În inima Ritei, în timpul rugăciunii, s-a aprins iubirea faţă de Dumnezeu şi dorinţa să devină călugăriţă ca să poată  deveni pe deplin una cu Mântuitorul ei. Conform obiceiurilor de atunci părinţii au promis-o pe Rita unui tânăr localnic, care era foarte violent. A suportat caracterul rău al soţului ei cu răbdare eroică. Nu s-a plâns niciodată părinţilor! Îl asculta în toate pe soţul ei cu condiţia să o lase la biserică. Cu blândeţea şi bunătatea ei în final a învins şi caracterul rău al soţului şi i-a condus sufletul la Dumnezeu.
După moartea părinţilor ei pentru Rita a urmat un nou doliu: i-a murit soţul, care deja o respecta şi o iubea. L-a ucis un vechi duşman ca răzbunare. Un an mai târziu au murit cei doi fii ai Ritei. Pentru ei s-a rugat ca mai bine să-i ia Dumnezeu decât să-şi murdărească mâinile cu sânge datorită răzbunării pentru tatăl lor. După ce, cu preţul multor suferinţe, legăturile ei lumeşti au fost dezlegate, după trei refuzuri a putut intra în mănăstirea augustiniană Maria Magdalena. Între călugăriţe a ieşit în evidenţă spre binele tuturor cu răbdarea, ascultarea şi evlavia ei.
 A meditat cu pioşenie specială suferinţele lui Cristos şi îşi dorea să poată lua parte la suferinţele lui Isus răstignit. O dată când stătea în genunchi în faţa crucii a simţit că un spin din coroana de spini i se înfige în frunte. A primit o rană profundă, care s-a infectat şi din cauza mirosului pe care-l emana au separat-o pe Rita de călugăriţe. A avut voie să meargă între oameni numai cu ocazia unui pelerinaj la Roma când Domnul, în urma cererii Ritei,  a făcut ca rana să dispară în timpul pelerinajului, dar durerile i le-a lăsat şi atunci.
Durerile, postul şi munca i-au consumat puterea. Ultimii ani i-a petrecut imobilizată la pat. Trecerea ei în fericirea veşnică a fost anunţată pentru popor de glasul unui clopot, care a început să bată fără să fie atins de mână omenească.
Ca un privilegiu special trupul lui Rita nu a fost înmormântat niciodată, pentru că în mod miraculos nu a fost atins de descompunere. Trupul a rămas intact şi în incendiul care la câţiva ani după moartea ei a transformat în scrum sicriul făcut din lemn de cedru. Noul ei sicriu a fost făcut de Cesco Barbari un tâmplar din Cascia care a cinstit-o mult şi s-a vindecat dintr-o boală gravă datorită mijlocirii sfintei.
Sfânta Rita, Tu care ai suferit mult în viaţa ta, ce ne spui nouă oamenilor care suferim? „Să credeţi că Tatăl iubitor nu priveşte pasiv la perioada grea în care trăiţi. Nu aşteaptă pasiv până la sfârşitul timpurilor, ci îşi întinde Mâna spre omul aflat în suferinţă! Să aveţi încredere în Tatăl Ceresc că nu-şi va preda în totalitate creaturile forţelor naturii şi slăbiciunii lor în faţa Celui Rău.
Remuşcările pentru trecut şi frica de viitor atrag suferinţă sufletească. De aceea să învăţaţi să trăiţi bine clipa prezentă. Gândiţi-vă des la cuvintele lui Isus: îi ajunge zilei necazul ei! Pentru problemele zilei de mâine veţi primi mâine harul. Fiecare suferinţă este o invitaţie pentru voi la convertire, la punerea în ordine a vieţilor voastre conform Voinţei lui Dumnezeu. Încredeţi-vă în Dumnezeu, care este cu voi în fiecare suferinţă şi vă ajută. Să fie clar pentru voi că suferinţa pe care nu o puteţi schimba este spre purificarea voastră. Să credeţi că toate suferinţele permise de Dumnezeu sunt har pentru voi. Niciodată nu este decisiv ce fel de suferinţă vă atinge, ci modul cum vă raportaţi la ea. Lupta cu suferinţa este pentru voi un proces care trece prin mai multe faze. Voi toţi trebuie să mergeţi pe calea crucii în mare parte singuri. Nimeni nu poate face paşii în locul vostru. Doar cu ajutorul lui Dumnezeu puteţi asimila şi include suferinţa în vieţile voastre. Suferinţa este un mod de a educa al lui Dumnezeu pentru examinarea celor drepţi. Cu cât scoateţi mai multe învăţături pozitive din suferinţele voastre, cu atât mai mult vor fi spre binele vostru. Suferinţa acceptată în mod conştient vă eliberează. Prin acceptarea şi oferirea crucilor voastre puteţi salva de la osânda veşnică multe suflete!!! Ca încheiere vă transmit ca sora voastră sufletească: pe Pământ şi bucuriile şi suferinţele durează doar puţin, dar fericirea Raiului este veşnică. Pentru ea merită să acceptaţi orice jertfă!!!"
Sfânta Rita, care eşti sfânta situaţiilor imposibile, roagă-te pentru noi!

Privire în viitor – luna iunie 2010:
Intenţia comună de rugăciune: ne vom ruga pentru cei care zilnic păcătuiesc cu vorba!
Sarcina noastră concretă va fi: ne vom ruga şi vom răspândi caietul de rugăciuni cu titlul: „Rugăciuni pentru situaţii grele”, care conţine rugăciuni de eliberare şi vindecare!!!
 (Mesajele le primim în Nuşfalău, prin intermediul  pr.Janos Cs. şi a Évei B. M.)
Mesajele din Nuşfalău în limba română le găsiţi pe internet la: www.muntelesfinteitreimi.ro
e-mail: comunitateadeispasire@yahoo.com,  inf. 0040-260-670508, 0040-768-712723