Mesajul Fecioarei Maria pentru noaptea Crăciunului din 2007

Dragii mei copilaşi!

Acum doresc să vă spun când am fost cea mai fericită şi cea mai tristă în viaţa Mea pământească.

Voi, cei care sunteţi prezenţi pe muntele Sfintei Treimi, în această noapte, puteţi retrăi în suflet împreună cu Mine, momentul când am luat pentru prima dată în braţe Iubirea Întrupată, pe pruncul Isus. Atunci am simţit cum Mă pătrunde strălucirea Divinităţii lui Isus! Trebuie să ştiţi: atunci atunci am fost cea mai fericită în viaţa Mea pământească.

Puţin după aceea a trebuit să fugim în Egipt de mâinile ucigaşe ale lui Irod! Din partea oamenilor am primit multe calomnii pentru că ei nu au înţeles viaţa Mea. Pentru Mine cele mai îngrozitoare au fost calea crucii şi răstignirea lui Isus! Eu, care sunt Mama lui Isus, în suflet am suferit sub Cruce durerea lui Isus. Când Isus a murit pe cruce, L-au coborât şi au aşezat în braţele Mele trupul lui omenesc. Acela a fost cel mai trist moment din viaţa Mea. Atunci lacrimile Mele au căzut asupra Rănilor Sângerânde ale lui Isus. Când Lacrimile Mele s-au unit cu Sfântul Sânge al lui Isus, am devenit Părtaşă la Mântuire.

Isus a venit prin Mine pe Pământ – ca Dumnezeu-om – ca prin naşterea Sa, prin suferinţa Sa acceptată, prin moartea şi Învierea Sa să vă dea exemplul bun pe care să-l urmaţi în vieţile voastre. Să nu uitaţi niciodată că Isus, din iubire, v-a răscumpărat din păcatele voastre. Din iubire vă dă Sfântul Lui Trup şi Sânge prin Sfânta Ostie transsubstanţiată şi din iubire a rămas cu voi pe Pământ până la sfârşitul lumii.

Pe muntele Sfintei Treimi, din casa Inimilor Noastre glorificate se deschide intrarea în Sanctuar. Acolo, pe crucea de lemn vedeţi simbolurile Inimilor Noastre glorificate. Acum, puteţi vedea acolo în iesle simbolul Pruncului Isus şi în Braţele Mele statuia Sfântului Trup al lui Isus coborât de pe cruce. În această noapte retrăiesc în suflet, împreună cu voi, cea mai mare tristeţe şi cea mai mare fericire a Mea.

Când am ţinut în braţe Sfântul Trup al lui Isus mă întrebam în gând: oare am împlinit în toate Voia lui Dumnezeu? Ca răspuns la îndoielile Mele a venit Învierea în glorie a lui Isus!!! În această Sfântă noapte de Crăciun vă rog întrebaţi-vă şi voi: Aţi împlinit în toate Voia lui Dumnezeu?

Vă spun din timp să vă pregătiţi: oamenii vă vor calomnia din cauza deciziei voastre pentru Isus. Dacă acceptaţi şi oferiţi această durere pentru cei care vă rănesc, veţi avea parte în curând – la revărsarea Spiritului Sfânt – de o mare răsplată!!!

Astăzi, în noaptea Sfântă a Crăciunului vă binecuvântăm împreună cu Pruncul Isus!

(Mesajele le primim în Nuşfalău, prin intermediul Évei B. M.)

Mesajele din Nuşfală în limba română le găsiţi pe internet la: www.muntelesfinteitreimi.ro

inf. 0040-260-670508

0040-768-712723