Scrisoarea doamnei Eva în decembrie 2007

 

Bine aţi venit din nou pe muntele Sfintei Treimi!

Vă spun acum ce s-a întâmplat cu mine de sărbătoarea Cristos Rege, ca să învăţaţi din această întâmplare.

Atunci când am vrut să pornim pe munte pentru a-l încorona pe Cristos Rege, brusc mi-au amorţit ambele picioare, nu mă mai puteam ridica. Domnul a permis să se întâmple aceasta pentru ca eu să rămân acasă! Atunci încă nu ştiam ce mi se va întâmpla în continuare.

În timp ce stăteam acasă la Nuşfalău, culcată în pat aproape nemişcată, Spiritul Sfânt mi-a spus următoarele: „Acum a început lupta între sufletele voastre şi şarpele cu cruce!”

Eu am trăit aceasta prin faptul că tot ce era în inima mea a ieşit răscolit la suprafaţă. Toate slăbiciunile, păcatele, greşelile… de care trebuie să mă eliberez - înainte de marele avertisment - au fost aduse în faţa ochilor mei!

Cei care au citit primul volum al cărţii mele ’Secretul bucuriei mele’, pot să găsească scris în acesta că întâi trebuie să ne luptăm cu şarpele cu cruce şi numai după aceea va urma revărsarea Spiritului Sfânt şi întoarcerea lui Isus pe pământ.

Această mare luptă nu se va întâmpla dintr-o dată, ci ca un proces continuu. De acum vă puteţi aştepta ca în fiecare zi să vi se întâmple ceva care să vă apropie de Dumnezeu.

Acest pre-avertisment care mi s-a întâmplat mie, în curând vi se va întâmpla şi vouă!

Ca urmare a atenţionării, şi voi, cu toţii, veţi fi obligaţi să decideţi cum vreţi să vă trăiţi viaţa: cu sau fără Dumnezeu! Putem să ne aşteptăm şi din exterior la încercări grele.

Dar, dacă vom cere iertare lui Dumnezeu şi ajutorul lui Isus şi al Sfintei Fecioare, vom fi salvaţi!

Ce înseamnă Şarpele cu Cruce? Spiritul malefic ascuns sub religiozitate, care se arată ca ’înger al luminii’. Aceşti religioşi nu trăiesc conform Voinţei lui Dumnezeu, ci după propria voinţă; nu pun pe primul plan interesul lui Dumnezeu, ci propriile interese egoiste chiar şi în actele devoţionale!

Omul fals religios merge la Sfânta Liturghie şi face aproape totul ca să fie văzut şi lăudat de oameni. Oriunde ar merge caută greşeli şi creează probleme! Cu toate că se roagă, posteşte… totuşi ţine supărare în inima sa şi lipseşte schimbarea pozitivă din viaţa lui. Dacă am înţeles că religiozitatea noastră este falsă, să recunoaştem acest lucru, să ne cerem iertare de la Dumnezeu şi atunci vom trece cu bine prin marea încercare, altfel am putea muri atunci.

Adevăratul credincios nu îşi urmăreşte propriile interese şi nici propria glorie. Îl iubeşte pe Dumnezeu prin semenii săi şi face binele tuturor chiar şi duşmanilor săi. Merge la Sfânta Liturghie ca să se întâlnească cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui Sfânt şi astfel creşte în iubire.

Reconcilierea care a avut loc la Vác şi pe muntele Sfintei Treimi este în Voia lui Dumnezeu! Şi reconcilierea este parte din acea ’Lumină şi Putere’, care porneşte de pe muntele Sfintei Treimi şi se va răspândi în întreaga lume.

De acum eu mă ocup să scriu, în rugăciune şi post, volumul al treilea din cartea mea.

Ca încheiere vă mai spun că am suferinţe, dar primesc de la Dumnezeu harul să le accept şi să le ofer pentru convertirea păcătoşilor!

Cer binecuvântarea Sfintei Treimi şi a Sfintei Fecioare asupra voastră!